Thursday, September 11, 2014

NOAPTEA ALBA A CREATORILOR SI DESIGNERILOR DE PRODUS

În data de 20 septembrie 2014 de Ziua patrimoniului european, Asociaţia Atelierul de Creaţie te invită la Noaptea albă a creatorilor şi designerilor de produs - ediţia a III-a, în trei spaţii de consum de cultură, toate aflate în Bucureşti peB-dul Dacia, nr. 77:  Institutul Cultural Francez, Bistro Chez Elvire şi Cinema Elvira Popescu.

În cadrul evenimentului vor fi expuse peste 170 de produse unicat made in Ro, realizate de peste 30 de creatori și designeri români, împărțiți în patru categorii: design de produs, fashion & accesorii, bijuterie de autor şi simbioza etno-contemporan. Am pregătit şi un spaţiu special cu produse de autor dedicate copiilor.

Intrarea în cadrul evenimentului este liberă și te așteptăm să răsfoieşti broşura evenimentului în spaţiul cochet al Institutului Cultural Francez & Chez Elvire, să fii încântat după miezul nopţii de melodiile jazzy ale Vioricăi Pintilie şi ale lui Jimmy Cserkész la Cinema Elvira Popescu, să trăieşti fiecare moment al concertului celor de la Abator Industries, organizat tot la Cinema Elvira Popescu şi să interacţionezi cu toţi designerii prezenţi. Noi credem că un eveniment de asemenea anvengură nu putea să nu îmbine creatorii, designerii de produs, artiştii plastici, şi muzicienii din România. Asftel, Eglantina Becheru te aşteaptă la un happening în dulcele stil al artistei cu sânge verde în spaţiul Bistro Chez Elvire, iar de la ora 19.00 Judy Florescu va destinde atmosfera cu melodii live.

Şcoala de Bijuterie Contemporană Assamblage este invitată în cadrul evenimentului pentru a realiza un workshop special pentru vizitatori şi de a prezenta creaţiile absolvenţilor săi.

Am invitat mai mult de 5 bloggeri să prezinte în timp real evenimentul aşa că
urmăreşte-le activatatea online. Folosește haștagul #blanchenuit pentru a fi la curent cu toate informaţiile asupra evenimentului.
Vor expune designerii: Lana, DecoBox, Wood be nice, Oana Stoica Ceramics,Wolf25, Istoriato, Etno Ware, Trăistuţa cu zale, Second Skin Clothing, Alina Constantin Ceramics, Woodish, Eyecandy Monsters, Vasile Mito, AB Contemporary Jewellery, Șapte Pisici, Christine on the Clouds, Alexandru Burlacu, Art3lier, Deliciu Mic, Silva Artis, !UZ3, Atelier François, Refix, RIZI Design, Create your shoe Studio, Roua de Argint, Bogdan Deliu, Lachatterie, Ioana Streza şi absolvenţii Școlii de Bijuterie Contemporană Assamblage.
NACD2014_web

Monday, February 10, 2014

Zilele Filmului Spaniol 2014

La acest sfârşit de săptămână, Bastionul Măcelarilor, din Baia Mare va găzdui Zilele Filmului Spaniol, un eveniment organizat de Muzeul Judeţean de Istorie şi Arheologie Maramureş şi Asociaţia Re/Creativ, împreună cu Ambasada Spaniei la Bucureşti.

Sâmbătă, 15 februarie, de la ora 19, va avea loc proiecţia filmului "Sicriul", o comedie neagră de 107 minute. Într-un sat de pescari, pierdut de lume, moare don Lucio, un bărbat lipsit, pe când trăia, de prieteni şi duşmănit în taină de toată lumea. Acum, la căpătâiul lui se strâng cu mare drag toţi cunoscuţii, mai ales patru femei care au să-i plătească destule poliţe răposatului, înainte de a-l duce la groapă.

Duminică, 16 februarie, tot de la ora 19, va rula filmul "Veşti bune", o dramă de 103 minute. Miguel este un preot tânăr numit paroh într-un sat socialist chiar în momentul loviturii de stat din 1936. În eforturile lui de a-i apăra pe cei asupriţi, protagonistul se înfruntă cu ierarhia ecleziastică şi militară, punându-şi în joc propria viaţă. Îşi găseşte refugiul în prietenia cu Margari, învăţătoarea satului, al cărei soţ fusese asasinat la începutul războiului. Filmele vor avea subtitrare în limba română. Intrarea este liberă, dar în limita locurilor disponibile.

Program vizionare:
Sambata, 15 februarie 2014
19.00 Sicriul / La caja 2006

Duminica, 16 februarie 2014
19.00 Vesti bune / La buena nueva
2008

Partener media: Graiul Maramureşului

















Friday, December 6, 2013

Manufaktura cu Povesti, editia II

Vă invităm să fiți alături de noi la un eveniment care își propune să vă aducă inspirație pentru Sărbătorile de Iarnă.
Joi, 12 decembrie 2013, ora 12.00 - deschidere Expoziție de  Ilustrații cu tematică de iarnă.

Vineri, 13 decembrie, ora 18.00 - Atelier de creat Ilustrații și Vederi (vârstă recomandată pentru participanți 4 ani +)


Proiect finanțat de Consiliul Județean Maramureș.



Monday, November 25, 2013

Zilele Filmului Rusesc la Bastionul Măcelarilor

Muzeul Judeţean de Istorie şi Arheologie Maramureş şi Asociația Re/Creativ împreună cu Centrul Cultural Rus din cadrul Universităţii „Babeş-Bolyai” Cluj Napoca vă invită la Zilele Filmului Rusesc. Evenimentul are loc în Baia Mare, la Bastionul Măcelarilor, Piaţa Izvoarelor, nr.1, în perioada 29 noiembrie-01 decembrie 2013.

Cu această ocazie publicul băimărean, iubitor al cinematografului est-european, va avea posibilitatea de a vedea patru filme rusesti, producții 2010 - 2012. Evenimentul va fi deschis de filmul “Scurte povestiri miraculoase”, Rusia 2012. Manuscrisul unui tânăr scriitor ajunge într-o redacţie literară şi începe să-i influenţeze în mod miraculos pe membrii redacţiei şi pe toţi cei care îl deschid şi citesc chiar o singură pagină. Istorisirile din volum încep să se transforme în realitate pentru eroii filmului. Pelicula constă în patru scurtmetraje care corespund poveştilor din manuscris.
Un alt film ce va putea fi vizionat cu acelasi prilej este cel al regizorului Karen Şahnazarov „Tigrul alb”, nominalizat la Oscar 2012.
Program vizionare:
Vineri, 29 noiembrie
19.00   Scurte povestiri miraculoase (2012), dramă, 105’

Sâmbătă, 30 noiembrie
15.00 Armistiţiul (2010), dramă,  95’
19.00 Ispăşire (2012), dramă, (2012), 123

Duminică, 1 Decembrie
19.00 Tigrul alb (2012), acţiune, 104’

*Sâmbătă, 30 noiembrie, vor fi două proiecţii, de la ora 15.00, respectiv de la 19.00, în celelalte zile proiecţiile de film vor începe la ora 19.00, acestea având subtitrare în limba engleză. Intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile.

Organizatori: Muzeul Județean de Istorie și Arheologie, Asociația Re/Creativ;
ParteneriConsiliul Judeţean Maramureș;
                      Centrul Cultural Rus din cadrul Universităţii ”Babeş-Bolyai” Cluj Napoca
Partener media: Graiul Maramureşului;

Tuesday, October 1, 2013

Thursday, September 26, 2013

Expozitie de artizanat cu vanzare la Bastionul Macelarilor

Asociaţia Re/Creativ în parteneriat cu Muzeul Judeţean de Istorie şi Arheologie Maramureş vă invită la Expoziția de Artizanat cu vânzare.  Aceasta se înscrie în cadrul Evenimentului Toamna Băimăreană şi se desfăşoară la Bastionul Măcelarilor, Baia Mare în intervalul 27 - 29 septembrie 2013, între orele 10.00-16.00.

Expoziția  își propune să fie o întâlnire  între meşteşugari, artizani şi designeri, dar și un spațiu în care vizitatorii pasionați de lucruri create manual pot să achiziționeze obiecte unicat și să fie inspirați cu idei inovative.

Organizatorii doresc prin aceste manifestări să construiască o relație de reciprocitate, în care meșteșugul devine actual și caracteristica de design ale sufletului popular încurajează
noua generație de artizani acordând mare atenție aspectului  teritorial, solidar și sustenibil.

Expozanţi meşteşuguri:
Olărit, icoane, podoabe, zgărdane, dantelă, țesături, pălării paie, fierărie, pielărie, tâmplărie.

Expozanți artizani și designeri:
Bijuterii și accesorii, obiecte de decor, ilustrații și produse cosmetice naturale.

Organizatori: Asociația Re/Creativ, Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Maramureș
Sponsor: Tipografia Ceconii
Colaborator: Mustea Mihai Dan
Parteneri media: Graiul Maramureșului, TL+, Afișier, Revista Atelierul. 
--
Persoană de contact: Raluca Ocean-responsabil comunicare și proiecte Asociația Re/Creativ,

0760 576 023, asociatiarecreativ@gmail.com.